Inscriptie pe o coaja de portocala

Am decojit o portocala cu teama cu care dezverginezi o fecioara si cu bucuria prin care acest act iti binevesteste rodul. Operatie halucinanta este aceea in care iti revezi trecutul pentru a-ti deslusi viitorul, aceasta oglinda faustiana pe care Creatiunea, sau poate Duhul Raului ti-o ofera, atragandu-te irezistibil in cursa pierzanie. Timiditatea de a descoperi fatalitatea se naruie in orizontul ce se deschide tentant,  subjugandu-ne cu freamatul lui bine-mirositor intru nari….Nesansa istorica te sileste sa spui clipei: “ramai, esti atat de frumoasa!”. Apocalipsa se naruie ca idee, dar si ca posibilitate, caci clipa se hraneste cu privilegiile visului ce musteste sub aceasta coaja de portocala….Ma uitam la ea cu pofta cu care un barbat doreste o fecioara. Ma stapanea teama ca as putea faptui un pacat dar, mirosul ei imi fremata in nari, rascolind in mine simturi pe care le descopeream prima data. Pacat, sacrilegiu – imi sunau in ureche. Inchideam ochii pentru a nu o mai vedea, incercam sa-i neg existenta prin orbire. Ce legi au guvernat, oare, timpul trupului meu, de-l savarsisera atat de nevolnic de Duh?

Era acolo si astepta s-o dezbrac; celulele mele doreau cu disperare asta. Pacat?  De ce, pacat? Totul e pacat: viata, moartea, existenta, nimicul… Oare nu e mai mare pacat ca o floare sa-si piarda petalele inainte de a fi mirosita, nu-i pacat ca o fecioara sa moara …fata batrana si viata sa se stinga inainte de a imprastia lumina? Oare nu este pacat ca noaptea sa vina inainte de a se consuma o zi si realitatea sa preexiste visului? Nu tot astfel pacatuieste Timpul daca refuza de a fi mai intai …clipa?