Imagini dragi sufletului meu

1.

Experimental

Am desenat un soare…pentru tine

Infractorii ar trebui deportaţi în desert

“Infractorii ar trebui deportaţi în desert”

Să analizăm puţin această afirmaţie. De ce a făcut ea să curgă atâta cerneală jurnalistică şi a animat atâtea spirite?
In primul rând, trebuie specificat faptul că afirmaţia nu a fost făcută de un simplu muritor, ci aparţine unei persoane cu ….”cădere” în politica românească (deşi la acest moment, “căderea” e posibil să nu aibă nimic figurat în ea), persoana care are misiunea de a reprezenta România şi poporul ei în întalnirile internaţionale, ministrul de externe, dl. Adrian Cioroianu.
Dacă analizăm afirmaţia independent de persoana care a rostit-o, e foarte posibil ca încărcătura discriminatorie să nu mai activeze cenzorul moral în aşa măsura încât să fie percepută ca o “afirmaţie gravă”.
In fond, psihologic vorbind, această afrmaţie nu este decât expresia lingvistică a unui afect, o chestie spusă la….supărare, pe care un temperament coleric o trimite …în eter, mai înainte ca ea să fie analizată moral (supraconştient). O afirmaţie pe care, deşi mulţi o rumegă tăcut cu dinţii minţii, foarte puţini o trasformă în comunicare, nu neapărat pentru că au puterea de a anticipa consecinţele la nivel de masă ale acesteia, ci cântăresc mai degrabă, consecinţele pe care le poate avea asupra propriei persoane, respectiv un minus în…imagine. Si, cine nu ştie cât de mult valoarează astăzi….o imagine?  Din acest punct de vedere, ministrul nostru ar putea chiar să adune prozeliţi, pentru că a avut curajul să rostească ceea ce mulţi dintre politicieni gândesc, dar o ascund sub haina “morală” a …diplomaţiei.

Pe de altă parte, nu ne grăbim să-i aducem aşa repede laude, pentru că riscul la care s-a expus dl. ministru nu a fost unul asumat, afirmaţia fiind repede retrasă de pe “piaţa” media, ca un medicament inadecvat, în momentul în care consilierii în relaţii publice au avertizat asupra ….efectelor secundare ale acesteia.

Dar, să definim problema noastră.
“Infractorii ar trebui deportaţi în deşert” este, din punct de vedere pragmatic, soluţia pe care a gândit-o dl. ministru pentru a rezolva problema născută de evenimentele petrecute în Italia, dar tot pragmatic vorbind, soluţia nu este la fel de facilă ca modul în care a fost rostită, deoarece presupune costuri uriaşe. La drept vorbind, în istorie, aceasta soluţie a fost folosită de Marea Britanie cu infractorii ce au populat ţinuturile virgine ale Australiei (şi dl ministru, istoric fiind, ştie asta…). Si, uite ce ţară minunată şi înfloritoare este ea astăzi. Soluţia ar fi…postulatoriu, una fericită şi pentru noi. Diferenţa dintre noi şi Anglia nefiind, în ultimă instanţă decât una de PIB….
Tot în istorie însă, deportarea evreilor şi existenţa lagărelor de muncă, o altă soluţie ce justifica reducerea infracţionalităţii, nu a fost un succes, implicaţiile sociale, morale, economice şi chiar istorice fiind, de astă dată, devastatoare. Puse faţă în faţă, cele doua exemple, oferă un suport suficient pentru orice politician (cu stofă, sau fără….) pentru a lua o decizie raţională. Numai că dl.ministru Cioroianu, deşi se recomandă ca un istoric veritabil, este un politician cu stofă …psihologică, pentru care…”ce-i e în guşă şi în capuşă”.
Si, acest lucru ne pune în faţa unui paradox. Pentru că, deşi moralmente soluţia domniei sale este deplorabilă, psihologic vorbind, în ciuda reacţiilor contrare care s-au generat, mai degrabă de către oponenţii politici, ea este… pe placul românilor. E adevărat că nu putem susţine acest lucru pe baza unor date statistice  dar,  faptul este aşa de evident că, poate fi eludat de pe lista cheltuielilor inutile.
Dintotdeauna românii i-au valorizat pe ….duşmanii declaraţi faţă de …prietenii ascunşi. Paradoxal este să considerăm asta un soi de inteligenţă ….emoţională.  Pentru ca este emotională  fără doar şi poate, dar ….e foarte departe de a fi ….inteligentă.

Pentru a fi inteligenţă ar trebui să aibă prerogativele unei emoţii mai largi, mai cuprinzătoare, una care să se bazeze pe o prescripţie intuitivă, de genul “ ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!”, chiar dacă nu l-ai citit pe Kant şi nu îţi sună în urechi imperativul categoric (“Foloseşte umanitatea, atât în persoana ta cât şi a altuia ,întotdeauna ca scop şi nu numai ca mijloc!”).
Inteligenţă ar fi şi dacă emoţiile ar fi evaluate pe criteriu economic (avantaje/dezavantaje – consturi/ cheltuieli), căci, în condiţiile în care e mai eficient să-ţi duci ouăle la piaţă în acelaşi coş cu vecinul tău, şi ar fi o prostie să cauţi gâlceavă pe drum, tot astfel, ar fi o prostie să foloseşti drept cârmă pe marea infractorilor..legea talionului, decizie care te poate lăsa…lefter.

Si ar mai trebui spus că ….inteligenţa emotională, atât de valorizată în ziua de azi (şi politica este un domeniu care nu face abstracţie de la acest lucru), asertivitatea, nu se confundă cu simpla expectoraţie a unor gânduri, ci presupune a-ţi trasmite emoţiile într-un mod care să nu genereze conflict, iar dacă naşte pasiuni, să fie numai unele pozitive.